UCENICIA CONFORM SFÂNTULUI MARCU
LECTURA I
Vă salută Marcu, fiul meu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 5,5b-14
Preaiubiţilor, îmbrăcaţi-vă toţi în umilinţă unii faţă de alţii, pentru că: “Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, însă celor smeriţi le dă har!” 6 Aşadar, umiliţi-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă înalţe la timpul potrivit! 7 Încredinţaţi-i lui toată îngrijorarea voastră, căci el se îngrijeşte de voi! 8 Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri răspândiţi în lume îndură aceleaşi suferinţe! 10 Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria sa veşnică în Cristos Isus, după ce veţi fi suferit puţin, el însuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere, vă va face neclintiţi. 11 Lui să-i fie puterea în veci! Amin! 12 V-am scris pe scurt prin Silvan, pe care îl consider un frate credincios, ca să vă îndemn şi să dau mărturie că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu; să rămâneţi în el! 13 Vă salută comunitatea din Babilon, aleasă ca şi voi, şi Marcu, fiul meu. 14 Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul dragostei! Pace vouă tuturor care sunteţi în Cristos!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),2-3.6-7.16-17 (R.: cf. 2a)
R.: Îndurările tale, Doamne, în veci le voi cânta.
sau:
Aleluia.
2 Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi face cunoscută
din generaţie în generaţie fidelitatea ta.
3 Căci ai spus: “Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna;
ai stabilit în ceruri fidelitatea ta”. R.
6 Cerurile laudă minunile tale, Doamne,
şi fidelitatea ta, în adunarea sfinţilor.
7 Căci cine este egal, pe nori, cu Domnul,
cine este asemenea cu Domnul între fiii zeilor? R.
16 Fericit este poporul care ştie să te aclame,
care umblă în lumina feţei tale, Doamne!
17 Ei se bucură neîncetat de numele tău
şi se mândresc cu dreptatea ta! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1Cor 1,23a.24b
(Aleluia) Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (Aleluia)
EVANGHELIA
Predicaţi evanghelia la toată făptura!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,15-20
În acel timp, Isus le-a spus celor unsprezece: “Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! 16 Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat. 17 Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor scoate diavoli, vor vorbi limbi noi, 18 vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca”. 19 După ce le-a vorbit, Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, 20 iar ei, plecând, au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, ești Atotputernic și cunoști toate. Tu știi cum se va derula întreaga mea viață și cum mă vei judeca. Îmi reînnoiesc încrederea în Tine și cred că mă vei călăuzi și mă vei conduce spre un port sigur. Întărește-mă în momentele de ispită și încercare astfel încât să pot avea parte de victoria Fiului Tău.
Cine a fost Evanghelistul Marcu?
Ioan Marcu a fost fiul Mariei din Ierusalim (Fap 12,12), vărul lui Barnaba (Col 4,10) și scriitorul celei de-a doua Evanghelii. S-a convertit din tinerețe și i-a însoțit pe Barnaba și Paul în prima lor călătorie misionară. Dintr-un motiv necunoscut, Marcu i-a părăsit și s-a întors la Ierusalim (Fap 13,13) (cf. Dicționarul biblic catolic, p. 573). După Conciliul de la Ierusalim (Fap 15,1-29), Paul și Barnaba nu au fost de acord să-l ia pe Marcu cu ei în cea de-a doua călătorie misionară: „Bárnaba voia să-l ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu, 38 dar Paul considera că [nu se cuvenea] să-l ia cu ei pe cel care se despărţise de ei în Pamfília şi nu-i însoţise în lucrarea lor. 39 S-a iscat o neînţelegere între ei, încât s-au despărţit” (Fap 15,37-39). Paul îl va lua pe Sila în misiunea sa în Siria și Cilicia, iar Marcu a continuat cu Barnaba în misiunea din Cipru (Fap 15,39-41). Papa Benedict al XVI-lea a reflectat asupra acestui episod și asupra disputei și dezacordului dintre sfinți: „Și acest lucru mi se pare foarte încurajator, pentru că vedem că sfinții nu au căzut din Rai. Ei sunt oameni ca și noi, care au și ei probleme complexe. Sfințenia nu constă în a nu fi greșit sau păcătuit vreodată. Sfințenia sporește capacitatea de convertire, de căință, de dorință de a o lua de la capăt și, mai ales, de reconciliere și de iertare” (Benedict al XVI-lea, Isus, apostolii și Biserica primelor veacuri, p. 141). Mai târziu, Marcu s-a împăcat cu Paul și a rămas alături de el în timp ce Paul era întemnițat la Roma. Marcu a fost, de asemenea, la Roma, cu Petru (1Pt 5,13) și a fost interpretul lui Petru și a consemnat învățătura lui Petru în Evanghelie. După moartea lui Petru, Marcu a mers la Alexandria, în Egipt, și a fost primul episcop de acolo (cf. Dicționarul biblic catolic, p. 573).
Isus în calitate de Mesia suferind și Fiu al lui Dumnezeu
Evanghelia după Sfântul Marcu se concentrează asupra lui Isus ca Mesia și arată că Isus este Fiul lui Dumnezeu (Mc 1,1). Prima jumătate a evangheliei culminează cu mărturisirea lui Petru, care proclamă că Isus este Cristos (Mc 8,29). A doua jumătate se încheie cu mărturisirea centurionului, care proclamă că Isus este Fiul lui Dumnezeu. În prima parte a Evangheliei după Sfântul Marcu, Isus își ascunde deseori identitatea ca Mesia. Acest lucru era important pentru ca oamenii să îl poată înțelege nu ca pe un Mesia politic sau militar, ci ca pe un Mesia slujitor care suferă și moare pentru a elibera poporul de Diavol, păcat, boală și moarte. Misterul lui Isus ca Fiu dumnezeiesc este, de asemenea, ținut ascuns. Isus își dezvăluie filiațiunea divină prin manifestări a puterii sale dumnezeiești și prin parabole pline de înțelepciune. „Doar cu ocazia răstignirii îi va fi recunoscută pe deplin filiațiunea lui Isus, când își va abandona Tatălui, viața, cu iubire” (cf. Ignatius Catholic Study Bible: New Testament, p. 62).
Ucenicia conform Sfântului Marcu
Când citim Evanghelia după Sfântul Marcu, suntem provocați să devenim discipolii lui Isus și să ne conformăm viața cu cea a lui Mesia suferind și Fiu al lui Dumnezeu. „Așa cum adevărul despre Isus ni se descoperă prin Cruce, la fel și secretul uceniciei. A fi un urmaș al lui Isus înseamnă a împărtăși atât modul de viață cât și destinul său” (Healy, The Gospel of Mark, p. 24). Încercările, succesele și eșecurile ucenicilor lui Isus sunt expuse în Evanghelia după Sfântul Marcu. Faptul că ucenicii îl abandonează pe Isus în ceasul său de încercare nu era ultimul cuvânt. Deși ucenicii s-au poticnit, „Isus a rămas credincios și, prin fidelitatea sa deplină față de Tatăl, a obținut iertarea și recuperarea lor. La fel cum în istoria lui Israel din Vechiul Testament, dragostea lui Dumnezeu se confruntă adesea cu infidelitatea și trădarea, dar este reînnoită în mod constant, tot așa Evanghelia se încheie cu promisiunea plină de bucurie a unei întâlniri cu Domnul înviat” (Healy, The Gospel of Mark, p. 24).
Doamne Isuse, cred că ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu. M-ai chemat să fiu ucenicul tău și să te urmez pe drumul care duce la Cruce. Păstrează-mă aproape de tine, ca să pot păși pe căile tale și să fiu cu adevărat în această lume un ucenic al tău.
La fel ca ucenicii din Evanghelie, și noi, uneori, vom da greș și îl vom abandona pe Isus. Însă ne mângâie gândul să cunoaștem că Dumnezeu știe deja acest lucru și ne poate reabilita dacă renunțăm la păcat și îi cerem iertare.
Sunt atașamente față de păcat sau față de această lume care mă împiedică să fiu un adevărat ucenic al lui Isus, Mesia suferind?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: