ULTIMA ORĂ DIN ZI

La puțin timp după ce a murit cel care a fost episcop de Maguncia, Mons. Guillermo Ketteler, „Ľ Osservatore Romano” a făcut publică următoarea amintire din viața sa:

În timpul uneia dintre călătoriile sale a celebrat sfânta Liturghie într-un colegiu de măicuțe. La momentul împărtășirii, când s-a apropiat una dintre ultimele măicuțe, s-a emoționat în așa măsură, încât cu chiu, cu vai și-a putut stăpâni emoțiile și să termine sfânta Liturghie.

Înainte de a pleca, i-a manifestat surorii superioare dorința de a le saluta și a-și lua rămas-bun de la măicuțe. A vorbit cu fiecare dintre ele și-și spunea: „Nu este aceasta…, nu este aceasta… ”

A întrebat dacă lipsește vreuna, iar superioara i-a răspuns că da, lipsea sora bucătăreasă. Episcopul i-a spus că i-ar plăcea să-și ia rămas-bun și de la ea.

Imediat ce a văzut-o, și-a spus în sine: „Aceasta este”. Vorbind cu ea, a întrebat-o dacă se ruga mult, iar aceasta, cu simplitate mare, îi răspunse:

– Nu pot să mă rog mult, pentru că mereu sunt ocupată. Ceea ce fac însă este să ofer munca din timpul zilei. Ca să fiu mai atentă, ofer prima oră din zi pentru Sfântul Părinte Papa, a doua pentru părinții de familie, a treia pentru episcopi… Și ultima oră din zi, când oboseala este mai mare, pentru tinerii pe care Dumnezeu îi vrea preoți, ca să-l asculte cu atenție și să spună „Da” cu generozitate.

Când sora bucătăreasă a plecat, episcopul i-a relatat superioarei povestea lui, cu promisiunea de a păstra secretul cât timp el va trăi.

– Era un tânăr de optsprezece ani cu bani, întrucât aparținea unei familii înstărite. Nu se gândea la altceva decât să se distreze. Într-o noapte, în timp ce dansa, dintr-o dată, a văzut în fața ochilor chipul unei măicuțe care se ruga pentru el și privea țintă la sufletul său.

Impresionat, a abandonat imediat dansul. S-a privit și el pe sine și și-a aflat viața pustie. „Ce-o fi voind Dumnezeu de la mine?”, se întreba.

La puțin timp după aceea, a intrat într-un seminar, a fost sfințit preot, mai târziu a fost consacrat episcop, iar acum stă de vorbă cu dumneavoastră.

Astăzi, când am dat Împărtășania, am recunoscut chipul acelei măicuțe pe care am văzut-o în tinerețea mea: este sora bucătăreasă.

Nu-i spuneți nimic despre aceasta. Va vedea în cer roadele muncii sale. În schimb, îmbărbătați-o mult, ca să continue să ofere ultima oră din zi pentru tinerii pe care Dumnezeu îi cheamă la preoție, ca să fie generoși și să-i spună „Da” Domnului.

Ne pare rău că sunt puțini preoți. Nu este oare din cauză că există puțini oameni care se roagă ca să fie mai mulți? Nu este o idee rea să-i oferim lui Dumnezeu orele noastre de muncă.