O legendă veche vorbește despre un copil care, în imediata apropiere a nașterii sale, îi spuse lui Dumnezeu:

– Mâine mă vei trimite pe pământ. Cum voi trăi acolo, fiind atât de mic și neajutorat?

– Dintre toți îngerii, am ales pe unul care te așteaptă – răspunse Dumnezeu.

– Bine, dar aici, în cer, nu fac altceva decât să cânt și să zâmbesc, iar aceasta este de ajuns pentru fericirea mea. Voi putea face acest lucru și acolo?

– Acel înger îți va cânta și-ți va zâmbi în fiecare zi și tu vei fi foarte fericit de cântecele și zâmbetele sale.

– Cum mă voi înțelege cu el atunci când îmi va vorbi, de vreme ce eu nu cunosc limba aia ciudată a oamenilor?

– Îngerul îți va vorbi și te va învăța cuvintele cele mai dulci și mai blânde pe care le pot auzi pământenii.

– Ce va trebui să fac atunci când voi dori să vorbesc cu tine?

– Îngerul îți va împreuna mânuțele și te va învăța să te rogi.

– Am auzit că pe Pământ există oameni răi. Cine mă va apăra?

– Îngerul te va apăra, chiar dacă va fi să-l coste propria viață.

– Însă voi fi trist, pentru că nu te voi mai vedea, Doamne, iar nevăzându-te mă voi simți foarte singur.

– Îngerul îți va vorbi despre mine și-ți va arăta calea, ca să te întorci din nou la mine.

În acel moment, o pace imensă domnea în cer, nu se auzeau glasuri pământene, iar copilul spuse cu o voce suavă:

– Doamne, spune-mi care este numele său.

Iar Dumnezeu răspunse:

– Acest înger se numește „MAMA”.

 

Fiecare copil, pe lângă acest înger de pe pământ, are un alt înger, de asemenea în carne și oase, în cer: Maria, Mama lui Dumnezeu, căci, după cum spune un proverb francez, „până și Dumnezeu a vrut să aibă o Mamă”.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014