UN RAI PENTRU SECOLUL AL XX-LEA

Era odată un domn care avea zece copii și a cărui soție era bolnavă, drept care seara trebuia să se îngrijească și de copii. Pe lângă aceasta, lucra în trei locuri diferite… În fine, săracul umbla aproape târâindu-se și cu ochii obosiți în permanență.

Acesta, odată, vorbind cu un preot, îi spunea:

– Vă imaginați ce va fi când vom ajunge în cer, iar Domnul ne va spune: „Șezi aici, sub acest brad, și dormi o sută cincizeci de ani!”.

Odihna pare să fie marea aspirație a omului: se cere cu insistență la toate slujbele pentru răposați, se scrie pe pietrele funerare… Însă, atenție! Cerul nu este un azil de bătrâni. Acolo mergem să trăim viața în plinătate, sută la sută.

Cei care au muncit aici pentru Cristos, în cer vor munci pentru Cristos. Aceasta este adevărata odihnă: a trăi, a te bucura și a munci cu el.