UN TIMP NOU

O învățătoare – nici tânără, nici frumoasă – explică la orele de limbă și literatură timpul verbelor. După ce a lămurit ceea ce este prezentul, trecutul și viitorul, întrebă:

– Ia să vedem, copii, dacă eu spun „caut soț”, la ce timp mă refer?

Jaimito se ridică și spuse:

– La timpul pierdut, doamnă.

Exemplul pe care îl dă învățătoarea este, fără îndoială, deloc inspirat. Răspunsul copilului poate să conțină mult adevăr, însă îi lipsește caritatea.

Timpul despre care el vorbește nu este un timp gramatical. În schimb, este un timp abundent în viața multor ființe umane. 

Timp pierdut nu este doar acela în care nu facem nimic. Timp pierdut este, mai ales, cel pe care-l întrebuințăm în a face ceea ce nu trebuie să facem sau în a nu face ceea ce trebuie să facem. Don Bosco spunea: „Face mult cel care face puțin, dar face ceea ce trebuie să facă. Nu face nimic cel care face mult, dar nu face ceea ce trebuie să facă”.

O întrebare bună înainte de culcare; câte ore am întrebuințat cu folos astăzi?