UNDE DAI...

O damă din aristocrația madrilenă se duse să o viziteze pe o contesă, prietenă foarte bună de-a sa. Nu o găsi acasă și, observând că pianul era plin de praf, scrise cu un deget pe capac: „Scroafă”.

Câteva zile după aceea se aflau împreună în casa unei prietene comune, iar aristocrata îi spuse contesei:

– Am fost acum câteva zile la tine, dar tu nu erai acasă.

– Știu, dragă îi răspunse insinuant contesa. Ți-am văzut semnătura pe pian.

Una este a atenționa pe cineva de greșeala sa și alta a-l umili. Prima este un act creștinesc, a doua, nu.

Când vedem pe un frate că nu face bine sau greșește, trebuie să-l ajutăm, cu delicatețe, care înseamnă caritate, să vadă greșeala sa și să-l încurajăm să o corecteze. Aceasta se poate face atunci când se iubește. Dacă nu  se iubește, în mod normal se compătimește.

Dacă ceea ce pretindem nu este a ajuta, dacă nu ne mișcă dragostea, nu doar că nu facem bine, dar dăunăm de-a dreptul.