LECTURA I
Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 2,19-20
Fraţilor, de fapt, prin Lege, eu am murit pentru Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos. 20 Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9.10-11 (R.: 2a sau 9a)
R.: Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme.
sau:
Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!

2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.

4 Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns
şi m-a eliberat de orice teamă. R.

6 Priviţi la el şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu se vor acoperi de ruşine!
7 Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale. R.

8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
fericit omul care îşi caută în el refugiu! R.

10 Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii lui,
căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de el!
11 Bogaţii au sărăcit şi îndură foame,
dar cei care îl caută pe Domnul nu duc lipsă de nimic. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 15,9b.5b
(Aleluia) “Rămâneţi în iubirea mea, spune Domnul. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,1-8
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiţă care este în mine şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. 3 Voi sunteţi deja curaţi datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în mine şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. 5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde. 7 Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face! 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei”.

Cuvântul Domnului

Cred în Tine, Doamne. Tu ești viața mea și izvorul întregii mele fericiri. Am încredere că, rămânând fidel îndemnurilor tale, aprofundându-mi credința și respectând poruncile tale, voi progresa. Te iubesc, Doamne. Îți ofer această rugăciune pentru a-mi intensifica iubirea față de tine și pentru a rămâne unit cu Tine. Tu ești speranța mea și puterea mea. Fără tine nu pot face nimic.

Cine nu crede…

„Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu” (In 3,18). În lumea de astăzi, adevărul și credința sunt privite ca fiind ceva relativ. Totuși, Isus a fost foarte clar și exigent în ceea ce a învățat.

 

Cât de prețioase și importante sunt cuvintele lui pentru mine? Cât de bine îmi cunosc credința? O îngrijesc, o analizez și o protejez ca pe cea de care depinde mântuirea mea veșnică? Cât de bine sunt capabil să o comunic și altora? Martiri au murit pentru că și-au mărturisit credința în Cristos.

 

„Cei care prin credinţă şi botez îi aparţin lui Cristos trebuie să-şi mărturisească credința baptismală în faţa oamenilor” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 14).

Dacă păziți poruncile mele…

„Dacă păziţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea…” (In 15,10). Nu este suficient să credem cu inima și cu mintea, sau să mărturisim cu buzele dacă nu punem în practică învățăturile lui Cristos în viața noastră. Isus îi amintește tânărului bogat că poruncile sunt primul pas către viața veșnică (Mt 19,16-22). Sfântul Paul le reamintește acest lucru primilor creștini: „Sau nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu?” (1Cor 6,9). A trăi cu Cristos, Vița de vie, înseamnă sfințenie, virtute și iubire plină de sacrificiu. Rămânem în El dacă creștem.

 

Cât de mult cresc în moralitate și în urmarea lui Cristos? Unde dorește Isus să cresc cel mai mult? Cred că pot realiza acest lucru, unit cu Vița? Sau cred că pot face aceasta fără El?

 

„Cel care crede în Cristos devine fiu al lui Dumnezeu. Această adopţiune filială îl transformă, dându-i capacitatea să urmeze exemplul lui Cristos. Ea îl face în stare să acţioneze corect şi să facă binele. În unire cu Mântuitorul său, ucenicul ajunge la desăvârşirea dragostei, la sfinţenie” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1709).

Dacă nu ne rugăm…

Sfântul Petru a fost avertizat de Cristos că fără rugăciune nu poate rămâne credincios (cf. Mt 26,41). Întreaga viață morală depinde de nivelul unirii noastre lăuntrice cu Cristos. „Persoana sa devine, mulţumită Duhului, regula vie şi lăuntrică a acţiunii noastre” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2074). Harul, inspirațiile și puterea sa ne ajut să ne învingem slăbiciunile și să împlinim voința Tatălui. Atât timp cât nu îl căutăm pe Dumnezeu prin rugăciune, egoismul va fi cel care va continua să ne ghideze și să ne conducă viața. Rugăciunea și, într-un mod deosebit de eficient, Sacramentele, întăresc legătura noastră cu Cristos, ne motivează alegerile cu iubirea sa, ne hrănește prin cuvintele sale și ne animă viața cu prezența sa.

 

În această lume agitată, sunt uneori tentat să reduc rugăciunea la câteva gesturi spontane de credință sau la strigăte urgente de ajutor? Sunt prea ocupat pentru a-mi face timp pentru Cristos, așa că, în schimb, îi ofer doar „fărâme”? În provocarea tot mai mare de a transforma lumea prin Cristos, mă aștept să produc roade semnificative în apostolat, fără dedicare corespunzătoare în rugăciune? În zgomotul vieții, cred în nevoia de momente consistente, exclusive și profunde de unire cu Cristos? Isus a decis să „rămână cu mine” în darul Euharistiei. Cât de des „rămân în el” în adorație înaintea Euharistiei?

Doamne, ajută-mă ca, în rugăciune, să pot face experiența iubirii tale. Îngăduie-mi să cultiv relația cu tine ascultând cu atenție Cuvântul tău, transmis cu autoritate de Biserica ta. Fă ca viața mea să dea valoare credinței și cuvintelor mele! Cât de des flămânzesc după cojile uscate ale lumii care nu pot satisface niciodată aspirațiile mele lăuntrice! Doamne, fă-mă să flămânzesc numai după tine, să te caut pe tine și să mă hrănesc cu mângâierea și bucuria prieteniei tale.

În timpul unei ore de rugăciune, de preferință în fața Sfântului Sacrament, voi reflecta cu privire la Evanghelie și îl voi întreba pe Isus ce trebuie să fac pentru a rămâne în unire cu El.

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: