URMEAZĂ-MĂ!

LECTURA I
Ei calcă în picioare pe cei sărmani.
Citire din cartea profetului Amos 2,6-10.13-16
Aşa vorbeşte Domnul: “Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu voi reveni, pentru că l-au vândut pe argint pe cel drept şi pe cel nevoiaş pe o pereche de sandale. 7 Ei calcă praful pământului pe capul celor săraci şi înclină calea celor umili. Omul şi tatăl lui merg la aceeaşi tânără ca să profaneze numele meu cel sfânt. 8 Pe haine luate ca garanţie se întind lângă toate altarele şi beau vinul celor condamnaţi în casa Dumnezeului lor. 9 Şi eu i-am nimicit înaintea lor pe amorei, a căror înălţime era ca înălţimea cedrilor şi a căror forţă era ca a stejarilor; le-am nimicit rodul lor de deasupra şi rădăcinile lor, de dedesubt. 10 Eu v-am scos pe voi din ţara Egiptului şi v-am condus prin pustiu timp de patruzeci de ani, ca să luaţi în stăpânire ţara amoreilor. 13 Iată, vă voi apăsa aşa cum apasă un car plin cu snopi. 14 Cel care aleargă repede va pierde, cel puternic nu-şi va întări puterea, iar cel viteaz nu-şi va scăpa viaţa. 15 Cel care întinde arcul nu va rezista, cel iute de picior nu va scăpa, iar cel care călăreşte pe cal nu-şi va salva viaţa. 16 Cel mai tare de inimă dintre viteji va fugi gol în ziua aceea” – oracolul Domnului.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),16bc-17.18-19.20-21.22-23 (R.: cf. 22a)
R.: Iartă, Doamne, necredinţa poporului!
16bc Pentru ce vorbeşti despre poruncile mele
şi alianţa mea este pe buzele tale,
17 de vreme ce urăşti disciplina mea
şi cuvintele mele le arunci la spate? R.
18 Dacă vezi un hoţ, tu fugi cu el
şi te întovărăşeşti cu adulterii.
19 Tu dai drumul gurii tale la rele
şi limba ta ţese planuri viclene. R.
20 Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău,
îl cleveteşti pe fiul mamei tale.
21 Iată, ai făcut acestea, iar eu să tac?
Îţi închipui că eu sunt ca tine?
Te voi mustra şi voi pune totul sub ochii tăi. R.
22 Înţelegeţi aceasta, voi care-l uitaţi pe Dumnezeu,
ca nu cumva să mă mânii şi nu va fi nimeni care să vă scape!
23 Cine aduce jertfă de laudă, acela mă cinsteşte;
celui care merge pe calea cea dreaptă
îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 94(95),8ab
(Aleluia) Astăzi nu vă împietriţi inimile voastre, ci ascultaţi glasul Domnului! (Aleluia)
EVANGHELIA
Urmează-mă!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,18-22
În acel timp, văzând Isus mulţimea din jurul său, a poruncit să treacă pe ţărmul celălalt. 19 Atunci, apropiindu-se de el unul dintre cărturari, a spus: “Învăţătorule, te voi urma oriunde te vei duce”. 20 Dar Isus i-a zis: “Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”. 21 Un altul dintre discipolii lui i-a spus: “Doamne, lasă-mă să merg mai întâi şi să-l îngrop pe tatăl meu!” 22 Dar Isus i-a zis: “Urmează-mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii!”
Cuvântul Domnului
Părinte Ceresc, îți promit că voi ține cont de îndemnul tău și îl voi urma pe Fiul tău. Nu pot face aceasta de unul singur, așa că am nevoie de ajutorul harului tău. Harul tău, oferit prin Fiul tău și Duhul Sfânt, mă motivează să îți răspund cu credință și mă încurajează să împlinesc acele fapte bune care mă poartă spre viața cea veșnică.
Oracolele lui Amos rostite împotriva națiunilor și a Israelului
În următoarele opt săptămâni, prima lectură va fi preluată din opt profeți diferiți – Amos, Osea, Isaia, Miheia, Ieremia, Naum, Habacuc și Ezechiel. În urmă cu trei săptămâni, am meditat despre profeții Ilie și Elizeu, care au fost trimiși de Domnul să profețească Regatului de Nord al Israelului în secolul al IX-lea î. Cr. Cei doi profeți s-au opus închinării idolatre în Israel față de Baal și au încercat să determine Israelul să se căiască și să respecte Legământul cu Domnul. Săptămâna aceasta vom citi din Cartea lui Amos. Amos provenea din Regatul de Sud al lui Iuda. A fost păstor și muncitor în livezi. Nu era pregătit să fie profet, însă Domnul l-a chemat și l-a trimis să profețească în Regatul de Nord al Israelului în anul 762 î. Cr., în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea, cu patruzeci de ani înainte de invazia asiriană și căderea Israelului. Ceea ce transmite Amos pentru prima dată în cartea sa sunt opt sentințe împotriva regatelor (Am 1,3-2,16). Primele șapte sentințe sunt împotriva regatelor – Damasc, Gaza, Tir, Edom, Amon, Moab și Iuda – care erau, fie vasali, fie aliați ai Israelului. În timp ce celelalte regate erau acuzate de încălcări ale unor tratate, crime de război și violență, acuzația adusă Regatului de Sud al lui Iuda se referea la ofense aduse lui Dumnezeu. În același timp, sentința împotriva Israelului, pe care o regăsim în prima lectură de astăzi, este scopul întregii serii (Am 2,6-16). Israelul era acuzat de exploatarea săracilor și a celor slabi, de vânzarea în sclavie a datornicilor, de corupție, de comiterea de păcate sexuale și de căderea în idolatrie. În contrast cu infidelitatea și păcatele lui Israel, Dumnezeu a rămas fidel, a avut grijă de poporul Său, l-a eliberat din Egipt, i-a oferit în dar pământul țării și a ridicat profeți și nazirei consacrați.
Dacă Dumnezeu m-ar judeca chiar acum, ce mi-ar spune?
Pedeapsa lui Israel
În prima lectură, Amos anunță pedepsirea lui Israel: „pe cei care i-au zdrobit pe săraci în țărâna pământului (cf. Am 2,7) vor fi ei înșiși zdrobiți în pământ (cf. Am 2,13). … Cei care aleargă repede nu vor mai putea alerga, cei puternici vor deveni slabi, cei puternici nu se vor mai putea salva nici măcar pe ei înșiși” (Leclerc, Introducere în profeți , 131). Psalmul responsorial de astăzi – Psalmul 50 – se referă la infidelitatea lui Israel față de Legământ. Poporul mărturisește Legământul cu buzele, dar, în inima sa, urăște aplicarea a Legii și a Cuvântului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, cei care îl laudă cu adevărat pe Dumnezeu sunt cei care îi aduc laudă ca jertfă. La rândul său, Dumnezeu le arată calea care duce la mântuire.
Am fost credincios în relația cu Dumnezeu prin respectarea Noului Legământ al lui Cristos?
Urmarea lui Isus
Evanghelia de astăzi ne dezvăluie că urmarea lui Isus Cristos reprezintă calea care conduce cu adevărat la mântuire. Matei ne vorbește despre un învățat al Legii lui Moise care dorea să îl urmeze pe Isus, dar care probabil nu înțelegea tot ceea ce implică acest lucru. El se raporta la Isus în primul rând ca la un alt învățător și nu înțelegea că Isus este mai mult decât un învățător. Alegerea lui Isus, află cărturarul, poartă spre Cruce și implică renunțare. „Adevărata ucenicie presupune o schimbare radicală a stilului de viață. Cu o slujire itinerantă, austeră, uneori, un ucenic se poate să nu aibă nici măcar unde să-și odihnească capul” (Mitch și Sri, Evanghelia după Matei , 130). Urmarea lui Isus este, de asemenea, mai radicală decât urmarea unuia dintre profeți, precum Ilie, care i-a permis ucenicului și succesorului său, Elizeu, să-și ia, mai întâi, rămas bun de la părinții săi, înainte de a-i părăsi. Răspunsul pe care trebuie să îl oferim lui Cristos nu poate fi amânat. „Faptul că doar marele preot și un grup de evrei consacrați, cunoscuți sub numele de nazirei erau scutiți de obligația de a-și înmormânta părinții (Lev 21,11; Num 6,6-7), indică importanța extraordinară a invitației lui Cristos la ucenicie. El îi cheamă pe urmașii săi să fie separați de restul poporului, într-un mod total, radical, pentru a sluji împărăției lui Dumnezeu” (Mitch și Sri, Evanghelia după Matei , 130).
Este ceva de care mă „agăț” și care mă împiedică să-l urmez pe Cristos?
Doamne Isuse, vreau să te urmez. Am auzit chemarea ta, de a fi ucenicul tău, de a renunța la lucrurile acestei lumi trecătoare și de a mă identifica cu tine pe drumul către Cruce. Acordă-mi harul tău de a avea puterea să-mi port zilnic crucea.
Liturghia Cuvântului reprezintă un îndemn de a ne examina viața și de a înțelege cum ne raportăm la cei mai puțin norocoși din comunitățile noastre, precum și un îndemn de a-l urma pe Isus.
Cum răspund harului lui Dumnezeu?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
