URMELE LUI DUMNEZEU

Președintele Statelor Unite, Lincoln, privea odată stelele, într-o noapte splendidă, dintr-acelea care par ziuă. Într-o conversație, Lincoln îi spuse colaboratorului său: „Înțeleg să existe un ateu, pentru că privește doar spre pământ. Însă nu pot să concep cum se poate privi spre cer și să negi existența lui Dumnezeu”.

Copilăria acestui general a fost foarte dură. S-a născut într-o familie săracă, într-o cabană de lemnar. Însă Dumnezeu i-a dat o inteligență ieșită din comun. Și i-a dat, mai ales, „cel mai puțin comun dintre simțuri”, simțul comun (bunul-simț).

Privim prea mult către pământ. Avem nevoie să privim spre cer. Și o putem face. Sfântul Josemaria Escriva, referindu-se la porc, îl numea „domnișorul privirii joase”.

Acest animal nu poate să ridice capul, nu poate să privească la cer. Noi da. După cum spune sfântul Paul: „Căutați lucrurile de sus, unde se află Cristos așezat la dreapta lui Dumnezeu; gustați lucrurile de sus, nu pe cele de pe pământ” (Col 3,1).

Domnul să ne dea capacitatea de a ști să-l descoperim după urmele sale.