VĂZÂNDU-I PE PĂRINȚI CĂ SE ROAGĂ

„Tatăl meu este atât de curajos, încât el comandă în casă și nu se clintește nici în fața primarului. Acum se așază în genunchi, se face un copil mic înaintea lui Dumnezeu… Trebuie să fie foarte mare Dunmezeu acesta, încât să îngenuncheze tatăl meu în fața lui și, de asemenea, foarte bun, ca să-i vorbească fără a-și schimba hainele…

Pe mama însă nu am văzut-o niciodată în genunchi. Peste măsură de obosită, se așeza avându-l în brațe pe cel mai mic… Trebuie să fie foarte sensibil Dumnezeu, deoarece i se poate vorbi având un copil în brațe și purtând șorț. Trebuie săfie o persoanăfoarte importantă, pentru ca mama mea să nu ia în seamă nici pisica, nici furtuna de afară.

Mâinile tatălui meu – acoperind cu ele fruntea – și buzele mamei mele m-au învățat despre Dumnezeu mult mai mult decât catehismul meu. Dumnezeu este o persoană, foarte apropiată, căreia i se vorbește cu mare plăcere după munca zilei”.

Binecuvântat exemplu al părinților! Cât de mult învață atunci când nu pretind să învețe nimic, când, pur și simplu, trăiesc! Exemplul lor se întipărește în copii, încât nu se poate șterge.

Pe de altă parte, cât de mult descumpănește un comportament diferit de cel care se cere copilului!

Părinți și educatori, trebuie să mergem cu mult înaintea a ceea ce cerem celor pe care-i educăm.