VECHI ȘI NOU
LECTURA I
Avem speranţa ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică.
Citire din Scrisoarea către Evrei 6,10-20
Fraţilor, Dumnezeu nu este nedrept încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui, când i-aţi slujit pe sfinţi şi-i slujiţi. 11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă în desăvârşirea speranţei până la sfârşit, 12 astfel încât să nu fiţi nepăsători, ci imitatorii acelora care, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile. 13 De fapt, când Dumnezeu i-a dat promisiunea lui Abraham, pentru că nu putea să jure pe cineva mai mare, s-a jurat pe sine, spunând: 14 “Cu adevărat te voi copleşi de binecuvântări şi te voi înmulţi la nesfârşit”. 15 Şi astfel, aşteptând cu îndelungă răbdare, Abraham a obţinut cele promise. 16 Oamenii jură pe cineva mai mare şi jurământul este pentru ei o garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17 De aceea, voind să arate moştenitorilor promisiunii, într-un mod şi mai clar, neclintirea hotărârii sale, Dumnezeu s-a legat cu jurământ 18 pentru ca, prin două fapte neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fi minţit, noi, care căutăm scăpare, să avem o încurajare puternică pentru a ţine cu tărie speranţa care ne-a fost propusă. 19 Pe aceasta o avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică, ce pătrunde dincolo de catapeteasmă, 20 unde a intrat pentru noi, ca premergător, Isus, devenit pentru veşnicie mare preot, după rânduiala lui Melchisedec.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 110(111),1-2.4-5.9 şi 10c (R.: cf. 5b)
R.: Domnul îşi aduce aminte în veci de alianţa sa.
sau:
Aleluia.
1 Îl voi lăuda pe Domnul din toată inima,
în sfatul celor drepţi, în mijlocul comunităţii.
2 Mari sunt lucrările Domnului,
vrednice de luat în seamă
de către toţi cei care îşi găsesc plăcerea în ele. R.
4 El a lăsat o amintire a minunilor sale:
Domnul este milostiv şi plin de îndurare,
5 dă hrană celor ce se tem de el
îşi aduce aminte în veci de alianţa sa. R.
9 El trimite poporului său răscumpărarea,
stabileşte pe veci alianţa sa.
Sfânt şi înfricoşător este numele lui.
10c Lauda lui rămâne pentru totdeauna. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înţelege speranţa pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)
EVANGHELIA
Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23-28
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. 24 Atunci fariseii i-au spus: “Uite-i! De ce fac ce nu este permis în zi de sâmbătă?” 25 Iar el le-a spus: “Nu aţi citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă şi i-a fost foame lui şi celor care erau cu el, 26 cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile ofrandei pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoţii şi a dat şi celor care erau cu el?” 27 Şi le-a spus: “Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă; 28 pentru că Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei”.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, Tu L-ai trimis pe Fiul Tău, Stăpânul Sabatului, să ne împace cu Tine. Ajută-mă, ca în fiecare duminică, să te preamăresc pentru minunata lucrare a Creației tale și să aștept cu nerăbdare odihna veșnică împreună cu Tine, în ceruri.
Vechiul și Noul Sabat
În cel de-al patrulea conflict dintre Isus și autoritățile religioase, fariseii par să fie pe poziții. Ei doresc să îi acuze în vreun fel pe Isus și pe ucenicii săi de încălcarea Legii lui Moise. Când îi văd pe ucenicii lui Isus care culeg spice de grâu în Sabat și Isus nu îi corectează pe ucenicii săi, fariseii cred că acest lucru dovedește că Isus este un profet fals. Ceea ce ei ignoră este sensul și scopul inițial al odihnei sabatice. Pe de o parte, acesta amintea de crearea lumii (Ex 20,8-11), de modul în care Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea după munca sa și de modul în care omenirea a fost invitată să comemoreze săptămânal lucrarea creației lui Dumnezeu și să se împpărtășească de odihna dumnezeiască și viața veșnică. Pe de altă parte, Sabatul amintea de răscumpărarea lui Israel din sclavia Egiptului (Dt 5,12-15). Așadar, odihna de Sabat reprezenta un semn care arăta motivul pentru care Dumnezeu a creat lumea: pentru ca ființele omenești să se împărtășească de viața Sa veșnică. Era un semn care arăta trecerea noastră de la sclavia păcatului la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Sabatul a fost instituit pentru ca noi să ne putem rezerva timp pentru a ne închina lui Dumnezeu, pentru a-i mulțumi și pentru a rămâne în comuniune cu El. Ființele omenești nu au fost create pentru Sabat, în sensul că respectarea odihnei de Sabat nu ar trebui să fie o cauză de suferință nejustificată. În alte pasaje din Evanghelie, Isus va vorbi despre cum se poate salva un animal aflat în pericol în ziua de Sabat. Aici, el face aluzie la activitatea leviților și a preoților din Templu care preparau pâinea prezentării în ziua de Sabat, fără să încalce odihna Sabatului.
Vechea preoție și Noua preoție
Isus face, de asemenea, aluzie la apropierea sfârșitului vechii preoții prin invocarea numelui lui Abiathar. Abiathar a fost ultimul din neamul său care a fost mare preot. După Abiatar, marele preot a fost numit Țadoc. Isus se compară cu David și îi compară pe discipolii săi cu companionii lui David. David și tovarășii săi au mâncat pâinea prezenței pe care numai preoții o puteau mânca, dar ceva mai măreț decât David era aici. Isus este Marele Preot Veșnic. Apostolii săi, în noaptea Ultimei Cine, vor fi consacrați ca preoți ai Noului Legământ. La Cina cea de Taină, Isus instituie Noul Paște pe care apostolii săi, succesorii și colaboratorii lor îl vor celebra duminica, ziua Noului Sabat. Va fi o zi de comemorare a pătimirii, morții și învierii Domnului, de celebrare a recreării noastre prin Cristos și de așteptare a desăvârșirii istoriei, când Domnul va reveni în slavă.
Așteptare și speranță
Scrisoarea către Evrei conține un îndemn care ne invită să dăm dovadă de nerăbdare și să avem încredere că vom moșteni ceea ce Dumnezeu ne-a promis prin Isus. Autorul amintește de exemplul lui Abraham, care a așteptat cu răbdare ca Dumnezeu să își împlinească promisiunea și jurământul de a-l binecuvânta și de a-i da numeroși urmași. Două jurăminte de neșters din Vechiul Testament ies în evidență: jurământul făcut lui Abraham din Cartea Genezei (22) și jurământul făcut lui David din Psalmul 110. Isus a îndeplinit ambele jurăminte. Prin sacrificiul Său pe Cruce, Isus a revărsat binecuvântarea Duhului Sfânt, promisă lui Abraham, peste toate națiunile. Isus a îndeplinit, de asemenea, promisiunea și jurământul făcut lui David. Ca descendent al lui David, Isus a instituit o împărăție veșnică și, prin suferința sa pe Cruce, a devenit Marele nostru Preot Veșnic. Faptul că constatăm că Dumnezeu rămâne fidel promisiunilor sale ar trebui să ne umple de încrederea că vom dobândi viața veșnică care ne-a fost promisă de Dumnezeu prin Fiul său și Duhul Sfânt.
Doamne Isuse, dă-mi o speranță sigură în promisiunile tale minunate. Ajută-mă să mă încred în Tine și în faptul că îmi vei oferi ceea ce am nevoie pentru a crește în sfințenie și a obține viața veșnică.
Cum mă pregătesc pentru Ziua Domnului? Încerc să fac din ea o zi a familiei, a închinării, a rugăciunii și a odihnei? Sunt lucruri – cum ar fi curățenia sau alte treburi – pe care le pot face în celelalte zile ale săptămânii pentru a sărbători mai bine această zi? Pot să-mi rezerv un timp pentru rugăciune și meditație înainte de Liturghia duminicală?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: