LECTURA I
Le-au vorbit şi grecilor, vestindu-l pe Domnul Isus.
Citire din Faptele Apostolilor 11,19-26
În zilele acelea, cei care fuseseră împrăştiaţi după persecuţia care a avut loc împotriva lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, Cipru şi Antiohia, dar nu predicau cuvântul decât iudeilor. 20 Totuşi erau între ei unii bărbaţi ciprioţi şi cireneni care au venit la Antiohia şi care le-au vorbit grecilor vestindu-l pe Domnul Isus. 21 Mâna Domnului era cu ei şi a fost mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. 22 Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii care era în Ierusalim şi l-au trimis pe Barnaba la Antiohia. 23 Când a ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, el s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână în Domnul cu inimă neclintită. 24 El era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi credinţă. Astfel, o mare mulţime s-a adăugat la Domnul. 25 Atunci el s-a dus la Tars ca să-l caute pe Saul. 26 Când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat o mulţime numeroasă. În Antiohia, discipolii au fost numiţi pentru prima dată creştini.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 86(87),1-3.4-5.6-7 (R.: Ps 116(117),1a)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul, toate popoarele!
sau:
Aleluia.

1 Întrucât temeliile sale sunt pe munţii cei sfinţi,
2
 Domnul iubeşte porţile Sionului
mai mult decât toate locuinţele lui Iacob.
3
 Lucruri măreţe s-au spus despre tine,
cetate a lui Dumnezeu. R.

4 Voi aminti de Rahab şi de Babilon
printre cei care mă cunosc;
iată, filistenii, Tirul şi Etiopia s-au născut acolo!
5
 Se va spune despre Sion:
“Şi acesta, şi acela s-au născut într-însul
şi însuşi Cel Preaînalt îi întăreşte”. R.

6 Domnul scrie în cartea popoarelor:
“Aceştia s-au născut acolo”.
7
 Iar ei dansează şi cântă:
“Toate izvoarele mele sunt în tine”. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) “Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu şi Tatăl una suntem.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,22-30
În acel timp, avea loc sărbătoarea Înnoirii în Ierusalim. Era iarnă. 23 Isus umbla prin templu, în Porticul lui Solomon. 24 Iudeii l-au înconjurat şi i-au zis: “Până când ne chinuieşti sufletul? Dacă tu eşti Cristos, spune-ne deschis!” 25 Isus le-a răspuns: “V-am spus, şi nu credeţi. Faptele pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea dau mărturie despre mine, 26 însă voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele. 27 Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. 30 Eu şi Tatăl una suntem”.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, pe măsură ce contemplu opera Fiului tău și a primilor creștini, mă bucur că împărtășesc credința în Fiul tău, Isus Cristos. Fiul tău i-a îndemnat în permanență pe oameni să creadă în el, iar ucenicii lui au făcut același lucru. Tu mă inviți în fiecare zi să-mi reînnoiesc și să-mi adâncesc credința în Fiul tău. Cred, Doamne, ajută necredinței mele!

Este Isus Cristos?

În Evanghelia după Sfântul Ioan ne găsim în iarna de dinaintea pătimirii și răstignirii lui Isus. Isus se află la Ierusalim, participând la sărbătoarea consacrării Templului (cunoscută și sub numele de Hannuka). Sărbătoarea celebra consacrarea Templului în timpul revoltei Macabeilor. În timp ce Isus intră în Templu, sub Porticul lui Solomon, evreii îi cer să le spună în mod clar dacă este sau nu Cristos (Mesia). Drept răspuns, Isus îi invită să își amintească semnele și lucrările pe care le-a făcut în numele Tatălui în ultimii doi ani și jumătate. Aceste semne și acțiuni erau o mărturie că el este Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cuvântul făcut trup, profet, asemenea lui Moise, Unsul (Cristos) care a fost trimis de Tatăl. Isus nu îi obligă și nu îi va obliga pe oameni să creadă în el, aceasta pentru că credința rămâne un o alegere liberă pe care o împlinim în măsura în care suntem mai întâi mișcați de harul lui Dumnezeu și colaborăm cu el. Credința presupune acceptarea voluntare a întregului adevăr pe care Dumnezeu l-a revelat. Reprezintă adeziunea noastră personală față de Dumnezeu. Dar nu poate fi forțată. Prin credința în Isus și prin Botezul în numele său, suntem primiți în Turma lui Dumnezeu și strânși sub autoritatea unicului Păstor, Isus Cristos.

Credința reprezintă începutul vieții veșnice

Oile din Turma lui Dumnezeu care aud vocea lui Isus îl ascultă și îl urmează. „A asculta în credinţă înseamnă a te supune în mod liber cuvântului ascultat, pentru că adevărul lui este garantat de Dumnezeu, Adevărul însuşi” (Catehismul Bisericii Catolice, 144). Virtutea credinței determină începutul vieții veșnice în noi și, în ceruri, ne conduce la vederea lui Dumnezeu, așa cum virtutea speranței conduce, în ceruri, la bucuria de a aparține lui Dumnezeu. Nu putem crede în Dumnezeu Tatăl și în Isus Cristos al său fără a ne împărtăși cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este cel care dezvăluie oamenilor cine este Isus. Nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt (cf. 1Cor 12,3).

Barnaba și creștinii din Antiohia

În prima lectură, aflăm că Barnaba îl predică pe Domnul Isus, fiind plin de Duhul Sfânt și de credință. A proclama că Isus este Domnul înseamnă a proclama că Dumnezeu Tatăl și Isus Cristos sunt Una. Această proclamare, mărturisită în Crezul nostru, este una dintre caracteristicile definitorii ale unui creștin adevărat și ale unui urmaș al lui Isus Cristos. Faptele Apostolilor relatează unele dintre dificultățile cu care s-a confruntat Biserica primelor veacuri. Persecuția care a urmat martiriului lui Ștefan i-a împrăștiat pe evreii creștini eleniști (vorbitori de limbă greacă) în Fenicia, Cipru și Antiohia. Aceștia au ales să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu numai evreilor, însă unii din Cipru și Cirene au decis să proclame Cuvântul lui Dumnezeu și evreilor vorbitori de limbă greacă, dar și grecilor păgâni. Deoarece mulți greci au crezut și s-au convertit, Biserica din Ierusalim l-a trimis pe Barnaba, vorbitor de limbă greacă, care era din insula Cipru, la Antiohia. La fel ca Petru în casa păgânului Corneliu, Barnaba a putut face experiența harului lui Dumnezeu în acțiune printre păgâni. În timpul activității sale de apostolat, Barnaba a decis să-l caute pe Paul, un alt creștin vorbitor de limbă greacă, care fugise de persecuția din Ierusalim și se stabilise în orașul său natal, Tars, situat la aproximativ 240 de kilometri de Antiohia. Barnaba l-a adus pe Paul la Antiohia și au propovăduit acolo timp de un an întreg (undeva în jurul anului 43 d.Cr.).

Doamne Isuse, asemenea lui Barnaba și Paul, vreau să proclam cu îndrăzneală Evanghelia în familia mea, la locul de muncă și în comunitatea mea. Luminează-mi mintea și inima pentru a ști cum și când să te proclam ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al lumii.

Lecturile de astăzi ne invită să ne reînnoim credința în Isus Cristos ca Domn. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu putem crește în credință. Credința noastră își găsește expresia în iubire, slujire și jertfire de sine. Credința este întărită în noi de darurile Duhului Sfânt. Ea ne influențează deciziile și acțiunile așa încât să putem acționa ca adevărați ucenici ai lui Isus.

 

Cum pot să-mi exprim credința prin iubire și caritate?

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: