VIAȚĂ DUBLĂ

Un deținut în vârstă de vreo patruzeci și cinci de ani discuta cu colegul său de celulă. În scurt timp deveniseră buni prieteni. Îi spunea că, revizuindu-și viața, a putut afla ceea ce el considera a fi începutul greșelilor sale: „Să fi avut vreo nouă ani. Într-o după-amiază, au venit la noi în vizită doi veri de-ai mei, mult mai mici decât mine, împreună cu părinții lor. Mama m-a trimis să mă joc cu ei și să-i însoțesc. Eu nu voiam, pentru că trebuia să-mi fac temele la școală pentru ziua următoare. Părinții mei însă au insistat.

Am petrecut după-amiaza jucându-mă cu ei. Seara, am început să plâng, pentru că nu aveam temele făcute. Mama mi-a spus să-i zic profesorului că m-a durut capul.

– Însă nu-i adevărat, i-am răspuns eu. Nu mă va crede.

– Nu-ți face griji, mi-a spus. O rezolvăm noi.

Ziua următoare, tatăl meu mi-a dat un bilet pentru profesor. Spunea: «Fiul meu nu a putut să-și facă temele, pentru că l-a durut capul foarte tare.» Și semna nota respectivă.

În ziua aceea am început să trăiesc o «viață dublă», au început minciunile și înșelătoriile mele: mai întâi față de profesori, apoi față de părinții mei și mai târziu față de oricine-mi stătea împotrivă”.

Personalitatea se forjează, în mod fundamental, în primii ani de viață.

Transcendența a ceea ce primește copilul în timpul acestor ani de viață este impresionantă. Responsabilitatea părinților și a educatorilor, de asemenea.