„VINO ÎN AJUTORUL NECREDINŢEI MELE!”
EVANGHELIA
Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,14-29
În acel timp, venind la discipoli, Isus a văzut o mare mulţime în jurul lor şi cărturari care discutau cu ei. 15 Îndată ce mulţimea l-a văzut, a rămas uimită şi a alergat să-l întâmpine. 16 Iar el i-a întrebat: “Despre ce discutaţi cu ei?” 17 Atunci, unul din mulţime i-a răspuns: “Învăţătorule, l-am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut. 18 Ori de câte ori îl ia în stăpânire, îl trânteşte la pământ, iar el face spume, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. 19 Atunci el le-a răspuns: “O, generaţie necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceţi-l la mine!” 20 L-au adus la el şi, când duhul l-a văzut, îndată l-a scuturat pe tânăr şi, căzând la pământ, se zvârcolea, făcând spume. 21 Isus l-a întrebat pe tatăl lui: “Cât timp este de când i se întâmplă aceasta?” El i-a zis: “Din copilărie. 22 De multe ori l-a aruncat chiar şi în foc şi în apă ca să-l facă să piară. Însă, dacă poţi, îndură-te de noi şi ajută-ne!” 23 Isus i-a spus: “«Dacă poţi?» Toate sunt posibile pentru cel care crede”. 24 Tatăl copilului, strigând, a spus îndată: “Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!” 25 Văzând Isus că se adună mulţimea, i-a poruncit cu asprime duhului necurat, spunându-i: “Duh mut şi surd, eu îţi poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri niciodată în el!” 26 Strigând şi scuturându-l puternic, duhul necurat a ieşit, iar el a devenit un mort, încât cei mai mulţi spuneau că a murit. 27 Însă Isus, prinzându-l de mână, l-a ridicat, iar el a stat în picioare. 28 Apoi, intrând în casă, discipolii l-au întrebat aparte: “De ce noi nu am putut să-l scoatem?” 29 El le-a spus: “Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic în afară de rugăciune”.
Cuvântul Domnului
Doamne Isuse, cred în prezența Ta în viața mea, în familie și la locul de muncă. Cred că nu-mi ceri nimic din ceea ce nu-mi oferi și puterea de a realiza. Am încredere în puterea harului tău și în grija iubirii tale. Te iubesc, Doamne, și doresc să primesc harul tău, pentru a putea acționa potrivit voinței tale și din iubire față de tine. Doamne, cred că mă poți schimba!
Să lucrezi fără credință
Artistul Rafael îi înfățișează pe sărmanii apostoli care, așteptând întoarcerea Domnului de pe Muntele Tabor unde a avut loc Schimbarea la Față, dau din brațe plini de frustrare și scuzându-se în fața unui tată disperat și a familiei sale. Cât de des încercăm să facem ceea ce pare în mod cert a fi treaba noastră, dar fără a-L include pe Dumnezeu în mod real. Activitatea noastră pare „moartă” până când nu îl lăsăm pe Isus să lucreze cu noi pentru a o „învia”. De multe ori nu reușim nici măcar să ne întrebăm dacă ceea ce realizăm este sau nu cu voia lui Dumnezeu. Atunci când Îl excludem pe Dumnezeu din acțiunile noastre sau din viața de familie, e semn că ne lipsește credința. Domnul continuă să fie prezent – dar noi pur și simplu nu-i lăsăm cadrul să acționeze. Apostolii manifestă puțină credință, crezând că această vindecare este dincolo de capacitățile lor. Tatăl și familia tânărului ar fi putut la fel de bine să nu aibă încredere în ceea ce puteau realiza acești apostolii Lor, și nouă, Cristos le spune: „O, generație necredincioasă!”.
Dau dovadă de lipsă de credință în activitatea mea profesională sau în viața de familie?
Intenția supremă a lui Isus: să inspire credința
Când Isus nu mai este de față, oamenii nu pot decât să se certe. Cu toate acestea, când El apare în câmpul lor vizual, oamenii sunt „cu totul uimiți”. Isus sesizează imediat lipsa lor de credință, așa că se folosește și de această împrejurare pentru a le inspira credința. Ceea ce a făcut pentru cei trei apostoli aleși pentru Schimbarea la Față, face acum pentru cei nouă de la poalele muntelui. El le permite să eșueze, mai întâi, pentru a-i învăța, mai apoi, despre credință. Îl probează și pe bietul părinte: „«Dacă poţi?»” Și îi instruiește pe toți apostolii cu privire la importanța rugăciunii.
Înțeleg ce a făcut și continuă să facă Isus pentru mine pentru a crește credință? Îi răspund eu cu credință autentică sau pur și simplu „mă cert” cu cei din jur, din moment ce Isus pare să nu fie prezent?
Străduința noastră pentru a crede
Strigătul din inimă al tatălui este tot ce-i trebuie lui Isus pentru a alunga spiritul necurat. Omul își reafirmă credința, recunoscându-și în același timp slăbiciunea. Cât de des presupunem că avem o credință suficientă, în timp ce Îl învinovățim pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplă în viața noastră? Să crezi nu este ușor. Implică o recunoaștere permanentă a limitelor noastre, a incapacității noastre de a înțelege „de ce” atâtea întâmplări, „cum de” atâtea provocări. Isus nu reproșează dificultatea de a crede, ci mai curând lipsa dispoziție de a depune efort atunci când încetăm să mai credem. Ceea ce apostolii nu au reușit să facă a fost împlinit de tatăl celui posedat cu o rugăciune intensă, dar scurtă: „Vino în ajutorul necredinţei mele!” Această mărturisire umilă ajunge întotdeauna să se întemeieze pe dimensiunea uriașă a puterii lui Dumnezeu și pe caracterul universal al iubirii sale.
Cred eu că totul este posibil dacă am credință?
Doamne, mărește-mi credința! Ajută-mă să te recunosc prezent și activ în viața mea de fiecare zi. Fă ca niciodată să nu întreprind vreo muncă sau să-mi asum vreo responsabilitate fără să invoc mai întâi voința ta și fără să contez pe ajutorul tău. Cred că tu poți realiza orice cu mine, potrivit voinței tale. Cred că voința ta este pentru tot ceea ce este mai bun pentru mine. Învață-mă să mă rog și să acționez cu mai multă încredere în tine.
Voi respinge toate frământările în privința cărora nu pot face nimic, acționând cu încredere asupra acelor probleme pe care le pot rezolva.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: