VISELE UNUI BUNIC

Un om bun avea un singur fiu. Cu mari speranțe i-a oferit cea mai bună formare academică permisă de slabele lui resurse economice.

Când fiul obținu un post bun de muncă, nivelul posibilităților familiei s-a schimbat enorm. Se căsători și avu și el un singur copil.

Bunicul visa să-i ofere nepotului formarea pe care nu a putut-o oferi fiului său. Totul i se părea puțin pentru puști. Cel mai mare lucru pe care-l știa și-l admira foarte mult era „ministru de Marină”, însă și aceasta i se părea puțin, Nepotul său putea să fie „mai mare decât cel mai mare”.

Băiatul începu studiile. O dată cu ele au început și eșecurile sale, iar cel care mergea către „ministru sau ceva mai mult de Marină” a rămas în marina comercială, ca mecanic de întreținere.

Decepția și durerea bunicului, cred, l-au împins către groapă.

Inima lui Dumnezeu este mai mare decât cea a tuturor bunicilor la un loc. Nu este greu să-ți imaginezi un Dumnezeu care visează la lucruri mari pentru tine și pentru mine, pentru fiecare dintre fiii săi.

Cu atât mai puțin este greu să-ți imaginezi „durerea” Domnului la vederea tocmelilor și zgârceniilor noastre.

Nimic nu i-ar displăcea lui Dumnezeu dacă nu ar fi să ne prejudicieze și pe noi înșine. Pe noi, nu pe el! Pe el nimic și nimeni nu este capabil să-l prejudicieze.