VOCI ÎN PUSTIU
EVANGHELIA
Isus posteşte patruzeci de zile şi este ispitit.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 4,1-11
În acel timp, Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol. 2 După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame. 3 Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: “Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!” 4 Dar el, răspunzând, i-a zis: “Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»”. 5 Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a aşezat pe coama templului 6 şi i-a spus: “Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră!»” 7 Isus i-a zis: “Din nou este scris: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»”. 8 Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor 9 şi i-a spus: “Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora”. 10 Atunci Isus i-a spus: “Pleacă, Satană! Căci este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei aduce cult»”. 11 Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi iată că veneau îngeri şi îi slujeau!
Cuvântul Domnului
Duhule Sfânt, coboară asupra noastră, a celor care ne-am adunat astăzi în lumea întreagă în biserici pentru a ne ruga. Luminează Biserica ta la începutul Postului Mare și învață-ne să citim și să interpretăm Scriptura într-un mod care să dezvăluie inima iubitoare a Tatălui prin cuvintele și faptele Domnului nostru Isus Cristos.
Căutarea unei experiențe în pustiu
Atunci când o persoană se retrage în pustiu, zgomotul vieții cotidiene dispare. În mijlocul unei întinderi nisipoase și sub cupola albastră fără pată a cerului, lumea se reduce la un decor elementar. În acest cadru, pe măsură ce distragerile se diminuează, Dumnezeu atinge adesea sufletul. Vocea sa blândă devine perceptibilă, iar atingerea sa blândă, sesizabilă. Isus a fost un om al rugăciunii și a căutat cadrele potrivite pentru întâlniri spirituale profunde cu Tatăl.
Pentru un ucenic, a păși pe urmele lui Isus, astăzi, înseamnă să caute un loc care să fie propice pentru rugăciune.
Identificarea ispitei
Pustiul este un loc propice pentru a auzi vocea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Evanghelia de astăzi arată că acolo există și alte voci. „Apropiindu-se, ispititorul…”. Cât de des alegem să trăim cu gânduri, preocupări și ispite ascunse în străfundul minții noastre și care împovărează sufletul – anxietăți care ne paralizează, așteptări false care ne induc în eroare, minciuni care ne încurcă, ambiții care ne seduc. Aceste voci pot avea mai multe surse, dar ele sunt adesea vehicule prin care ispititorul ne agasează. Într-o atmosferă de rugăciune, putem identifica aceste ispite care ne tulbură sufletul.
Așa cum arată Isus în Evanghelia de astăzi, a demasca o tentație interioară ca fiind o simplă ispită este deja o victorie pe jumătate câștigată.
Privirea către Tatăl
A identifica o ispită deseori risipește ceața din mintea noastră și uneori reprezintă tot ce este nevoie pentru a o depăși. Cu toate acestea, doar inteligența ageră nu reprezintă întotdeauna soluția, căci este nevoie de voință pentru a decide să facem ceea ce este corect. Iar voința noastră este adesea atât de slabă, nu-i așa? Răspunsurile lui Isus adresate ispititorului ne învață o lecție importantă în vederea depășirii ispitelor. De fiecare dată când diavolul încerca să îl inducă în eroare cu o logică șireată, Isus își îndrepta atenția spre Dumnezeu Tatăl: spre Tatăl care îl hrănește; spre Tatăl pe care nu îl va ispiti; doar spre Tatăl pe care îl va sluji.
Antidotul pentru a contracara ispita este îndreptarea atenției spre Tatăl, pentru că a învinge o ispită nu înseamnă doar a opta împotriva a ceva, ci mai degrabă a opta pentru ceva – pentru cineva care poate să potolească setea sufletului nostru, mai degrabă decât să îl intoxice.
Domnul meu, îngăduie-mi să mă rog alături de tine. Îngăduie-mi să mă lupt cu ispitele vieții mele alături de tine. Mă uit la tine și sunt martor al încrederii tale desăvârșite față de Tatăl. Vreau să imit încrederea ta plină de iubire. Îmi reînnoiesc credința în faptul că, prin Botez, particip, deja, la viața ta și la harul tău. Aprinde în inima mea dragostea față de Tatăl, astfel încât dragostea din inima mea să învingă orice ispită.
Doamne, astăzi, prin harul Tău, voi identifica o ispită care s-a manifestat în adâncul inimii mele și care m-a împovărat. O voi înfrunta alături de tine în această perioadă a Postului Mare.
Pentru o reflecție suplimentară:
Catehismul Bisericii Catolice Nr. 2847
Duhul Sfânt ne face să discernem între încercare, necesară pentru creșterea omului lăuntric spre o „virtute încercată” (Rom 5, 3-5), și ispită, care duce la păcat și la moarte. Trebuie și să discernem între „a fi ispitit” și „a consimți” la ispită. În sfârșit, discernământul demască minciuna ispitei: în aparență, obiectul ei este „bun, plăcut la vedere, vrednic de dorit” (Gen 3, 6), pe când, în realitate, rodul ei este moartea.
Dumnezeu nu vrea să impună binele: vrea ființe libere. (…) Ispita își are rostul ei. Nimeni, în afară de Dumnezeu, nu știe ce a primit sufletul nostru de la Dumnezeu, nici măcar noi înșine. Dar ispita dezvăluie aceasta, pentru a ne învăța să ne cunoaștem, și astfel, să ne descoperim mizeria și pentru a ne obliga să aducem mulțumire pentru bunurile pe care ispita ne-a dat ocazia să le descoperim.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: