ZI DE ODIHNĂ

O doamnă, când ieșea de la biserică, obișnuia să dea de pomană unui sărman orb care cerșea la ușa bisericii. Într-o duminică, îl întâlnește pe acesta la cinematograf, șezând într-un fotoliu. Doamna, încurcată de-a binelea, îl întreabă:

– Hei, astăzi nu ești orb?

– Ah, nu, doamnă – răspunde el liniștit. Astăzi este ziua mea de odihnă.

În ziua de astăzi există din abundență „profesioniști ai cerșitului”. Sunt oameni care s-au obișnuit să trăiască de azi pe mâine pe spinarea celorlalți.

Fără îndoială că sunt demni de compătimire. Însă această compătimire poate fi înșelătoare. A-i ajuta să trăiască înseamnă caritate. A-i ajuta să trăiască de azi pe mâine poate fi lipsă de caritate.

Este mai caritabil să-i ajuți și, într-o oarecare măsură, să-i obligi să-și câștige existența decât să-i menții în această viață inumană.

A scăpa de ei cu câteva monede costă puțin. A te opri un moment și a căuta să-i convingi să-și câștige existența costă mai mult.

Sfântul Paul spune: „Atunci când eram printre voi v-am dat această poruncă: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (2Tes 3,10). Iar el nu poate fi susceptibil de lipsă de caritate.